Taguri: A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N | O | P | Q | R | S | T | U | V | Z
Home » Tags » bursucul gastric
47 articole in tagul bursucul gastric
Bruno, un prieten la pahar
Cînd descoperi un loc bun, poți fi tentat să spui tuturor, ori, dimpotrivă, să-l ții doar pentru tine. Pînă acum am ținut doar pentru mine acest loc, dar, brusc, în­tr-un acces de generozitate, cu ocazia acestui ghid, simt nevoia să îl dezvălui.
Becurile mioape de pe stradă luminează vag locul. Firma, însă, confirmă că am găsit ce căutam: restaurantul Karishma. Indian. Aproape de Ambasada Indiei, două sute de metri la vale din Calea Moșilor, pe la intersecția cu Traian. Tragem de o ușă nerecomandată astenicilor și pătrundem într-o incintă aerisită, intimă, prietenoasă.
Grill, grill, grill, City Grill
Pînă să introducă meniurile de tip Avantaj, City Grill era doar un alt restaurant scumpuț și cam gol din centru.
ING de la „Înghite și taci!“ - Cantina de la ING
Auzind că lucrăm la acest supliment cu restaurante, colegii din Casa Presei ne-au rugat să îi răzbunăm și să amintim în treacăt și de așa-zisa „cantină de la ING“, acolo unde se duce cam jumătate din salariul încasat de orice ziarist care lucrează în Casa Presei, respectiv un sfert din salariile încasate de restul angajaților din zonă.
Mergeam pe la Casa Iancului pe vremea cînd descoperisem că ouăle de prepeliță n-au colesterol deloc. Noroc că a avut Păstorel inspirație și a rezolvat și problema asta: se panetează ouăle fierte și se servesc pe un pat compus din varianta autohtonă de sos Remoulade și o felie de portocală.
Istoria n-a consemnat motivul primei întîlniri a Bursucului cu atracțiile de la Charme, ci doar efectele vizibile ale acesteia, căci au urmat un repetat pelerinaj și explorări meticuloase prin lista de bucate.
Taverna Sîrbului frige. Mai ales la preț
Frumos, domnule! Frumos, domnule Tucă. Dar cam scumpișor pe alocuri. Adică niște ochiuri, o omletă, o zacuscă mai poți să mănînci fără să îți faci calcule dacă mai ai bani pe card. Bine, dacă mă uit cu atenție la ce personaje v-au călcat pragul, că le zăresc în pozele puse la intrare, îmi dau seama că trebuia să fi venit în ziua de leafă, înainte să plătesc rata la bancă.
Cine-a tras în noi, Cena 1 – Cena 2
Cena 1 și Cena 2 sînt restaurantele lui Serghei Mizil. Dacă numele nu vă spune nimic, înseamnă că nici numele Mădălin Voicu nu vă spune nimic și nici nu vă uitați la OTV, B1 TV ETC. Însă, dacă mă întrebați, nu trebuie să știi neapărat cine e băiatul lui Paul Niculescu Mizil – pun pariu că nici ăsta nu știți cine a fost – ca să mănînci la un restaurant decent din București ­alt­ceva decît mezel.
Chocolat e un mélange de restaurant cu braserie, cu brutărie și cofetărie. De la intrare te lovesc patru vitrine, una cu prăjituri, una cu tot soiul de produse de patiserie, una cu bomboane și una plină de pîini de toate culorile și dimensiunile. Arată atît de bine, încît ai senzația că sînt din plastic. Nu! Sînt cît se poate de reale.
To Beirut, or not to be to Beirut, tot ai restaurant ca la Beirut
Cînd se numește Beirut*, este evident că e un restaurant libanez. Am văzut prima oară restaurantul ăsta, nu știu, în urmă cu vreo patru ani. N-am intrat, cu gînd că e un restaurant libanez scumpuț, cam ca toate libanezele bucureștene. La un moment dat însă, m-a sunat nevasta fix cînd treceam cu mașina prin dreptul lui.
Călinescu ia bani tot la Mișto
Drumul către o porție gigantică de papanași nu a fost nicicînd mai greu. Izbit în piept de o furtună de fum, ești gata să îți spui că nu merită efortul. Deh, cine te-a pus să ieși din casă într-o zi cu meci de fotbal? Sau, Doamne ferește, vineri seara? Pentru că burțile chefliilor strînși în spațiul ce a fost ­cîndva un magazin comunist de pe strada Piscului, colț cu bulevardul Tineretului, nu-ți prea lasă loc să te miști.
Știu că știucă știu
Ştiu puține locuri în București unde poți mînca un pește cinstit. Prin „cinstit“ înțeleg un raport bun între preț și data la care dînsul a fost pescuit. De fapt, Lotca este genul de local despre care ești sfătuit mai degrabă să nu scrii nimic decît să scrii de bine. De ce? Pentru că, citez, „se duc toți meltenii acolo și îl strică“.
Nu am mai fost de cîțiva ani buni la Die Deutsche Kneipe, unul dintre restaurantele bucureștene cu specific nemțesc. Aveam în amintire un local plăcut, fără pretenții mari, cu atmosferă caldă, cu bere nemțească la draft, bere pe care nu o găsești în alte părți (nefiltrată, de pildă!).
În București sînt suficiente locuri în care nu-ți poți duce prietena sau soția. Nu mă refer neapărat la stadioane, bordeluri, bodegi și cluburi de strip-tease. Chiar dacă este proiectat pentru mîncat, mi-e greu să definesc Dinos și mă feresc să-i calc pragul treaz. Se află undeva la granița dintre fast-food și autoservire, pe Calea Văcărești, la o sută de metri de intersecția cu bulevardul Tineretului.
La taifas, lasă-mă ca să te las
Nu departe de Casa Vernescu, pe strada Gheorghe Manu, se află acest interesant loc de desfătare. Cine a pus La taifas în drum, ăla nu a fost om nebun, dar sigur a avut o dambla a lui, și anume, cum ar zice Tarantino, „The girls situation“. În loc să fie ca în restaurantele normale și la masă să ți se aducă un caiet-meniu, picolițele sînt puse să facă mușchi cărînd după ele niște table mari pe care sînt scrise meniurile și prețurile.
București, casa roz, strada Speranței, la parter. Și la etajul unu, de fapt. Acolo e Casa Bucătarului, deși e puțin probabil ca omul care gătește în așezămînt să locuiască tot acolo.
La Cercul Militar Național, bromura e din partea casei
Îmi pare rău că am descoperit acest restaurant de deasupra fîntînii Sărindar abia acum, după ce în anii de boom mă chinuiam uneori să găsesc ceva ieftin și mișto în centru și nu găseam și mi-am dat banii pe prostii. Chiar și cînd conduceam, ziua, stăteam la stop, în rîul de mașini de pe Calea Victoriei, mă uitam tîmp și plictisit fix la acest restaurant și parcă nu-l vedeam. Și era acolo!
Chiar față în față cu Academia de Teatru și Film din București se află un băruleț-terăsuță-locăluț frecventat de toată studențimea din lumea filmului. Eu zic că e cel mai tare pe ramura lui, pentru că are tot ce-i trebuie unei crîșme: bețivi agasanți, țigani înspăimîntători, curve sau polițiști care vin să-și bea cafeaua noaptea, înainte să-și facă rondul.
Re-Thalia, unde pierzi lupta cu kilogramele
Ştiam din anii fără cardiolog în lista de „short dial“ a telefonului vechiul Thalia, cel de pe Cuza Vodă, vizavi de Piața Norilor. (Eram client, bodegi cutreieram! Dar vremurile au trecut, cardiologul – ca și nevasta – „necesită“ tot mai multă atenție…) Anul trecut, am descoperit că Thalia – vechea mea cunoștință – a făcut un pui.
Gigi e chiar numele proprietarului care a deschis ceva ce nu exista, încă, un amestec între tavernă și trattoria și a ieșit taverneria. Cum locul e undeva aproape de Televiziune și de Kiseleff, veți găsi o seamă de vedete pe acolo, lume bună, cu o foarte mică proporție de fițoși.
La Scoica, în Constanța, unde peștii au Leganza
Pînă și Mircea Toma știe: în Vamă se mănîncă oribil. Ca atare, aveam de gînd să vă recomand niște senzaționale bufeturi suedeze din Bulgaria, dar am înțeles că aici e vorba despre ce se poate mînca (eventual ieftin) la nord de Dunăre. Păcat.
Moment publicitar? Nici vorbă! E moment Irish Pub-licitar
Cînd am auzit de un Irish Pub în Mangalia, m-a cam umflat un zîmbet ironic, dar primii dumicați din „cartofii căpitanului“ sau „degetele de pui“ cu pastă de usturoi m-au calmat în doi timpi și trei înghițituri.
Normal și logic, la mare mănînci pește. Normal și logic, la mare mănînci pește la pescărie. Normal și logic, dacă ești în 2 Mai te duci la pescărie. Aia de pe plajă, unde îi poți privi liniștit pe toți nudiștii. Bun. Așadar, eu și colegul meu Radu Alexandru, veniți cu foamea în gît de la București, purcedem prin nisipul fierbinte pînă la pescărie.
BierHaus: pilește nemțește!
...iar dacă de muncit ori de jucat fotbal ca nemții n-avem cum, am zis că măcar de băut să bem ca ei. Și să mîncăm, dac-o mai rămîne loc prin instalație. În Constanța, lumea se înghesuie în acest sens la BierHaus, undeva în centru, pe o străduță ce nu anunță nimic deosebit, deși poartă un nume cam zbuciumat: Răscoala 1907.
Marcă polu’ la Marco Polo!
Localnicii îl știu deja cu siguranță, așa că mă adresez mai mult neconstănțenilor: dacă aveți drum prin Constanța, celebrul cartier al stațiunii Mamaia, trebuie neapărat să mergeți la restaurantul Marco Polo, lîngă Sala Sporturilor.
Prințul și Enoteca
La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoya intra în Cetatea Timișoarei salvînd-o de turci. De atunci, prințul e considerat unul dintre personajele-cheie ale istoriei acestui oraș. Există, aici, casa de Savoya și strada de Savoya, aproape, oarecum, de Piața Unirii, probabil cea mai frumoasă piață din România, unde vara e paradisul teraselor.
Casa Bulzan nu este un restaurant cu bucătărie românească, ci, mai specific, cu bucătărie ardelenească. Și mai specific, e vorba de bucătăria austro-ungară. Sigur, stăpînii imperiului au gătit în zonă, nu mă refer numai la Arad, avînd rețetele lor, dar gîștele, rațele, găinile și porcii ne-au aparținut.
Grinette, terasă, café-bar și sediu de partid. Alternativ
Undeva pe strada Gheorghe Lascăr, vizavi de sediul peneleului din Timișoara, e o cafenea cochetă unde pînă nu de mult, cu puțin noroc, riscai să-ți bei cafeaua lîngă un alde Cioroianu sau alte figuri ale liberalilor timișoreni.
Taxodos e bodegă pe Dunăre-n jos
Barurile nu-mi inspiră încredere. Vor să mă îmbete. Din acest considerent am ales să vă prezint Taxodos. Taxodos se află în Galați, pe strada Saturn, aproape de trecerea pentru bac. Nu e ușor să-l nimerești, mai ales că denumirea provenită din greacă e o adevărată piedică în calea ținerii de minte. Mie mi-au trebuit cîteva luni pînă să-i rețin numele. Ca să ajungeți acolo, cel mai bine este să întrebați un localnic.
Deși sînt oltean, nu știu de ce ar mînca cineva în Craiova altceva decît pămîntul. Bucureștiul e la doar 250 de kilometri, oameni buni! Iar de-acolo, aeroportul e la o aruncătură de băț, iar orașele adevărate cu mîncare adevărată – la un zbor de avion.
Perla Dunării din Galați e la înălțime. La propriu. La figurat, mai puțin
Restaurantul Perla Dunării din Galați stă ceva mai prost la mîncare și băutură, dar la înălțime nu are rivali. De nimerit este destul de simplu. Se vede cu ochiul liber din multe zone ale orașului. Din dreptul Sălii Sporturilor mai aveți de mers în linie dreaptă cam trei-patru sute de metri.
Dacă te afli în Craiova, nu-i deloc greu să ajungi la Sofia. Nu trebuie nici să te deplasezi la Calafat sau Bechet, nici să iei bacul ca să treci Dunărea, deoarece Sofia este un restaurant care se află în centrul capitalei de pe Jii, pe o stradă mai laterală, numită Eugeniu Carada, la numărul 17, nu departe de Universitate și de alte instituții, într-o casă veche, boierească, transformată în local cu grădină de vară. Interiorul este destul de elegant, dar și de modă mai bătrînicioasă, iar lista de meniuri destul de bogată și cu prețuri destul de așezate.
La Stîna din Bran totul e românesc: bulzul, mînzul, varza, viezurele
Ca să ajungi la restaurantul ăsta din Bran, despre care scriu eu acum, trebuie să urci multe trepte. Nu le-am numărat, dar presupun c-ar băga în spital orice pacient cu deficiențe de răbdare față de România și de inimă, ale lui însuși.
Cînd ajung la munte în pantofi și cu blugii cei buni, devin pofticios. Ultima dată, la Bușteni, nu m-am putut abține de la o porție zdravănă de telecabină. Ca să nu fac poze cu Sfinxul pe stomacul gol, m-am abătut de la drumul spre culmile munților și am descoperit alte culmi: cele ale bucătăriei. Nenorocul mi-a scos în cale restaurantul Pizza, cunoscut și ca Valea cu spume.
La Sinaia n-am prea găsit localuri în care să cazi pe spate la cît e de bună mîncarea. Deși e o stațiune de fițe, bucătării de fițe nu am prea găsit. Poate că e din cauza reflexelor de ONT, cu turiști mulți, mîncare mediocră, bani mulți. Tranziția nu a trecut prin foarte multe bucătării de restaurante, iar personalul e cam același. Așa că am fost foarte mirat cînd am ajuns la restaurantul Tirol, de la parterul Hotelului Internațional (ăla unde se spune că e acționar penelistul Radu Rușanu.
Fîntînița Haiducului, singura fîntînă care potolește și foamea, nu doar setea
La 15 kilometruți de Sibiu, pe drumușorul spre Brașov, veți întîlni complexuțul turistic Fîntînița Haiducului, care aparține lanțului internațional – sau lănțicului – Best Western. Surse de minimă încredere au scornit acum, pe loc, și susțin cu nerușinare că în ofertuțele pentru piața externă numele hotelului este tradus ca Robin Hood’s Little Fountain. N-am auzit prostie mai mare.
Sub Cetate – Cisnădioara – Șase sași în șase saci frumoși
Spre deosebire de concurenții săi, restaurantul Sub Cetate din Cisnădioara (Michelsberg) are avantajul că este singurul loc în care poți lua masa în această mică localitate de lîngă Cisnădie (Heltau), în drumul spre Sibiu (Hermannstadt).
El Remo, unde dacă nu marci banu’ te bate Moroșanu
Acest restaurant este singurul restaurant din România (și, poate, chiar din lume) în care te poți întîlni cu moartea. Și nu din cauza vreunei toxiinfecții alimentare, a vreunei salmonelle sau a unui os de pui rămas în gît. Ci din cauza lui Cătălin Moroșanu, ăla de e prezentat la televizor ca „Moartea din Carpați“.
Pe Copou se găsește Universitatea din Iași, tot acolo se află și parcul omonim (unde, pentru dubioșii cu gusturi gotice, poate fi găsit și teiul lui Eminescu). Și tot pe Copou se găsește și Time Out, un bar-terasă cu vedere la ­straße, la tramvaiele care urcă agale și la tinerimea studioasă care coboară spre BCU (Biblioteca Centrală Universitară).
Cine e ori a fost student în Cluj, sau a fost măcar să-și viziteze niște prieteni, prietene sau viitoare foste prietene, nu poate să nu fi trecut pe Piezișă. Undeva de la Casa de Cultură a Studenților, cum vii dinspre Napoca, se face o stradă în stînga. E drept, stradă e cam mult spus. E mai degrabă un fel de pantă pe care, dacă ai mașină de la tăticu’, ai face bine să-i rupi accelerația în două, așa, să fii sigur că ajungi măcar la jumătatea străzii, în sus. Problema mare cu strada e însă la coborîre. Mai ales pentru studenții din capătul superios al străzii, din complexul „Hașdeu“.
Casa Vikingilor
Aflată în zona unui complex studențesc, chiar în zona căminelor din „Hașdeu“, Casa Vikingilor este locul unde, așa cum se promovează chiar ei, se mănîncă mult și bine. Și destul de ieftin, am adăuga noi.
Puțin ciudat, trebuie să recunosc, dar rar mi se întîmplă să mă îndrăgostesc de o cafenea. Mai ales de o cafenea în care nu se fumează, eu fiind un fumător înrăit.
La finalul acestui meniu de restaurante, bursucii gastrici vor pune punctul pe i și sarea peste bucate și vor răspunde la o ultimă întrebare: unde se mănîncă totuși cel mai bine? Iubim noi restaurantele, dar să nu uităm că dragostea asta trece prin stomac. Și uneori balonează!
Pînă să înceapă campania electorală şi să vină partidele cu micii şi berea, Academia Caţavencu şi Jidvei te scot la un pahar de vin. Dacă ne zici unde ai mîncat bine, rişti să primeşti o sticlă de vin, marca Jidvei. Iar dacă ne zici unde ai mîncat prost, rişti acelaşi lucru. Deci, te rugăm, ia-ne sticlele de vin.
48 articole gasite dupa cuvantul "bursucul gastric"
La Cantine de Nicolai nu e o cantină
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Feb 2010 | 1 comentarii
Dacă avea numele în româneşte, precis că se înghesuia o lume flămîndă cu bani puţini la uşa Cantinei lui Nicolai. Cu numele franţuzesc însă, parcă nu trece chiar aşa, ca o simplă cantină, iar dacă sesizezi şi ironia, cu atît mai bine.
Chelner, două labe la băieţii!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010 | 0 comentarii
Chelner, două labe la băieţii!
Despre complexul de la „Stâna Regală“ nu ştiam nimic, dar când am ajuns acolo, flămânzi şi zgribuliţi, am intrat fără zăbavă în restaurant. Numit, supremă imaginaţie, Restaurant „Stâna Regală“! V-am surprins, corect?
Cu o viaţă bio toţi sîntem datori
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010 | 0 comentarii
Despre restaurantul Il Giardino – Oliviers din Bucureşti aflu de pe net că ar fi bio. O spun şi ei, o spun şi alţii. Atmosferă bio, chelneri bio, feţe de masă bio, tacîmuri, bănuiesc, tot bio. Despre mîncare nu pot să vă spun dacă era bio sau nu. Era însă foarte bună. Cam scumpă, dar bună. Aş spune chiar mai bună decît preţul ceva cam mare, dar nu exagerat. Deci un raport preţ-calitate delicios
Paradisul Victoriei sau victoria Paradisului
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009 | 2 comentarii
Paradisul Victoriei sau victoria Paradisului
Dacă nu le ai cu muntele, mai ales cu Făgăraşul, e puţin probabil să fi auzit de Victoria. Oraşul Victoria. Aparent, nici o pagubă, că oricum n-a auzit nimeni de el, în afară de localnici şi de maniacii munţomani; dar, de fapt, e mare păcat pentru gurmanzi, că în Victoria se poate mânca mai bine, mai mult şi mai ieftin ca oriunde în ţara asta.
În Regie, vin fiert şi plec afumat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009 | 0 comentarii
Poveştile mele cu vin fiert din Regie datează de pe vremea cînd locuiam acolo, cîndva între anii 2004 şi 2007. Faptul că s-a mai întîmplat şi recent să-mi pierd timpul şi nopţile în diverse locuri (ba pe unele le-aş numi chiar localuri) din zonă mă face să cred că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.
Nu mîncarea e proastă. Mandatele-s puţine!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009 | 0 comentarii
Înainte de alegeri, oficialii restaurantului Pescăruş aveau un set de feţe de masă albastru şi unul portocaliu. Între timp, primul a intrat la naftalină (că nu se ştie niciodată ce timpuri vin sau se întorc), iar cel din urmă rulează o săptămînă pe faţă, una pe dos.
Cîştigăm împreună, achităm nota separat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009 | 0 comentarii
Doctrina social-democrată, care s-a infiltrat adînc în toate aspectele vieţii cotidiene după alegeri, a transformat radical şi localul Casa Doina de pe Kiseleff, loc tradiţional de adunare a aristocraţiei PSD.
El Capitan del Şantajo
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Nov 2009 | 1 comentarii
El Capitan del Şantajo
Pe malul destul de abrupt al lacului Snagov, o centură de terase şi pontoane la care sînt amarate bărcuţe şi iahturi de lux ispiteşte călătorul să facă popas şi să guste cîte ceva între un şantaj-două. În această salbă de localuri, străluceşte ca o nestemată restaurantul El Capitan, un loc despre care s-au auzit multe în ultima vreme.
Romulus la Remus cu Gambrinus
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Nov 2009 | 0 comentarii
Nu ştiţi ce e Bucureştiul, nu ştiţi ce e viaţa şi nu ştiţi ce e băutura pînă nu mergeţi în Piaţa Matache, pe strada Atelierului douăzeci şi ceva, la Remu (sau la Remus, nu îţi dai seama foarte clar, pentru că viţa-de-vie a acoperit firma). Nu faceţi copilul, nu sădiţi copacul, nu scobiţi fîntîna, doar mergeţi acolo şi o să simţiţi cum e să fii bărbat, indiferent dacă sînteţi bărbat sau femeie.
Do the dud!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Oct 2009 | 0 comentarii
La Dud e un restaurant din Bucureşti care, la fel ca şi Corina Chiriac, stă pe strada Speranţei. Nu la parter, ci chiar la curte, fiind unul din locurile în care merg regulat doar vara.
Prinţ şi mâncător. La Câmpulung Muscel
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 14 Oct 2009 | 0 comentarii
La Câmpulung Muscel, până în Bulevardul Pardon, cam pe acolo pe unde s-au făcut filmările la Titanic Vals, puteţi să mâncaţi bine la Casa regală.
Club 23, o cherhana de nota 2 plus 3
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Sep 2009 | 0 comentarii
Am tras la cherhanaua Club 23, aflată pe mîna stîngă cum mergi dinspre Constanţa spre Mangalia şi ieşi din comuna 23 August, într-o după-amiază în care cealaltă cherhana din zonă, aceea cunoscută drept „cherhanaua lui Tucă“, era ocupată cu nunta unui deputat. Nu aveam nici o informaţie despre ea, o ştiam doar din vedere. Trecusem pe lîngă dînsa de sute de ori, dar accesul este dificil, că-i linie continuă. Vorba poetului: o tot vezi, dar nu e.
Mănînci, deci insist
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Aug 2009  |  Daniel Goace | 0 comentarii
Mănînci, deci insist
Restaurant Empire 2 al celor de la Enlight Software (Capitalism, Hotel Giant) se numără printre puţinele jocuri care m-au captivat anul acesta. E drept, trebuie să aveţi puţină răbdare (există un tutorial amănunţit) pînă prindeţi mecanismul…
Milano? Nu, lumea mănîncă la Unirea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Aug 2009 | 0 comentarii
Nu multe lucruri pot fi spuse despre restaurantele aflate la ultimul etaj al magazinului Unirea. Mă voi oferi eu să spun doar acele lucruri care pot fi spuse despre restaurantul italienesc aflat printre ele. Nu-i reţin numele exact, momentan îmi amintesc doar că începe doar cu Casa Dino şi a fost fondat în 1940 (aşa scrie pe firmament). Poziţionat strategic între un ghişeu de gogoşi şi un fast-food cu grătare, restaurantul anunţă mari performanţe în materie de pizza, paste sau supe. Eu am decis să comand ultimele două categorii, poate din nebunie.
Restaurantul unde Ramona Gabor nu are loc la masă!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Iul 2009 | 1 comentarii
Mica şi pestriţa noastră lume mondenă s-a cutremurat, acum cîteva luni, cînd Ramona Gabor, auziţi, tocmai Ramona Gabor, sora „celebrei sale surori Monica Columbeanu“, fostă la fel de Gabor, nu a avut loc la masă la inaugurarea unei crîşme.
Prin bucătăria imperiului. La Sinaia
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Iun 2009 | 0 comentarii
La Sinaia n-am prea găsit localuri în care să cazi pe spate la cît e de bună mîncarea. Deşi e o staţiune de fiţe, bucătării de fiţe nu am prea găsit. Poate că e din cauza reflexelor de ONT, cu turişti mulţi, mîncare mediocră, bani mulţi. Tranziţia nu a trecut prin foarte multe bucătării de restaurante, iar personalul e cam acelaşi. Aşa că am fost foarte mirat cînd am ajuns la restaurantul Tirol, de la parterul Hotelului Internaţional (ăla unde se spune că e acţionar penelistul Dan Radu Ruşanu. De altfel, era la una din mese la un moment dat, cînd am ajuns a doua oară acolo).
La „Pizza“ cu spume. Valea cu spume
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Iun 2009 | 0 comentarii
Cînd ajung la munte în pantofi şi cu blugii cei buni, devin pofticios. Ultima dată, la Buşteni, nu m-am putut abţine de la o porţie zdravănă de telecabină. Ca să nu fac poze cu Sfinxul pe stomacul gol, m-am abătut de la drumul spre culmile munţilor şi am descoperit alte culmi: cele ale bucătăriei. Nenorocul mi-a scos în cale restaurantul Pizza sau Valea cu spume.
La Şerban Grand Hotel. Cum unde? În poiana cu urşi!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009 | 0 comentarii
După o zi petrecută sus în creierul munţilor şi după cîteva poveşti adevărate cu urşi, te apucă, logic, o foame de lup. Cum Tărlungeniul e pe cale să devină o staţiune de fiţe importate din Emiratele Arabe, întrebăm şi noi sfios: „Dar acum unde mîncăm?“. Cum unde? La Şerban, normal. La Şerban e, de fapt, Grand Hotel Poiana Ciucaşului.
Dar ţeapă la plată avem şi la noi, la Ruse
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Mai 2009 | 0 comentarii
Pentru bucureşteni sau pentru giurgiuveni (mai ales), o călătorie pînă la Ruse este floare la ureche. Mai mult faci, pe vreme de aglomeraţie, de la Universitate pînă la mall-ul din Băneasa decît de la ieşirea din Bucureşti pînă-n centru la Ruse. De ce să mergi la Ruse? Păi, ca toată lumea, la un şoping lejer.
Livin’ la vida Lotca
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Mai 2009 | 0 comentarii
Pe strada Eminescu, cum vii dispre Moşilor spre centru, la prima intersecţie pe dreapta, s-a deschis de curînd un local cu bucătărie pescărească. Vineri seară am format o comisie de bursuci şi ne-am prezentat la faţa locului împreună cu sucurile noastre gastrice pentru a urma îndemnul unei reclame mai vechi, de pe vremea lui Ceauşescu, care spunea „Nici o masă fără peşte!“.
Prinţul şi Enoteca
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009 | 0 comentarii
La 18 octombrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoya intra în Cetatea Timişoarei salvînd-o de turci. De atunci, prinţul e considerat unul dintre personajele-cheie ale istoriei acestui oraş. Există, aici, casa de Savoya şi strada de Savoya, aproape, oarecum, de Piaţa Unirii, probabil cea mai frumoasă piaţă din România, unde vara e paradisul teraselor. De cîteva zile s-a adăugat, la casă şi stradă, Enoteca de Savoya. Evident, chiar pe strada Eugeniu de Savoya. Este, după ştiinţa mea, primul local de acest fel din România.
Trai pe vătrai, la Văratec
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Apr 2009 | 1 comentarii
M-a prins a doua zi de Paşte prin Moldova (a noastră, nu a lui Voronin), pe drumuri. Evlavia pricinuită de evenimentul biblic m-a purtat pe la mănăstirile judeţului Neamţ. Sînt destule la număr, astfel încît să te apuce foamea pînă să vizitezi vreo cinci-şase. Pe la ora 16 mă însoţea deja o chiorăială prin maţe.
Românii fac casă bună cu mîncarea nemţească. Bravos, cîrnaţiune!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Apr 2009 | 0 comentarii
Descoperirea de săptămîna trecută. Era vorba de BierHaus, local cu specific german. Prima grijă a fost s-o întreb pe domnişoara ce preia muşteriii pe piept încă de la uşă: „Aveţi wireless?“. A răspuns afirmativ, aşa că am intrat relaxat, deşi am mers acolo că mănînc, nu să lucrez pe net. Sau s-o ard pe mess – iată o soluţie pentru restaurantele în care muzica acoperă vocile mesenilor.
Perche no? Ma, si, certo! Come să nu?!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Apr 2009 | 0 comentarii
Domnul Teo este unul dintre cei mai buni organizatori, animatori şi piarişti de restaurante pe care-i ştiu. sîmbăta trecută am dat, aproape din întîmplare, peste acest proiect, el se numeşte Perche no şi e o trattoria pe bulevardul Basarabia, chiar faţă în faţă cu Patinoarul „23 August“-Naţional-Flamaropol.
Un tip de restaurant pe cale de apariţie: taverneria
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Apr 2009 | 0 comentarii
Acum se poartă fiujăn în bucătăriile mai sofisticate, se amestecă stiluri culinare, se pun laolaltă tehnici de preparare, ce mai, stomacul nostru e curtat în toate felurile.
Restaurant cu specific Thalian
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Apr 2009 | 0 comentarii
Am mai găsit un restaurant pe lîngă casă. Thalia. Nu prea aveam curaj să intru pentru că arăta foarte scump, dar s-a întîmplat să trec printr-o situaţie de viaţă şi de moarte şi, în astfel de situaţii, omul poate face lucruri care nu-i stau în fire, ca de exemplu să cheltuiască.
Gustul amar al ultimei beri
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009 | 0 comentarii
Într-o sîmbătă seară, după ce am închis (în calitate de clienţi) ceainăria creştină de pe bulevardul Bălcescu, am zis să încercăm şi nişte distracţii mai laice, aşa că ne-am teleportat în localul Whispers („Chicoteli“, pentru moldoveni) din strada Brezoianu, pe unde era Ministerul de Interne.
Români, distrugeţi Victoria!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009  |  Mihai Alifanti | 3 comentarii
Români, distrugeţi Victoria!
E atît de mult de distrus, că nici nu ştiu dacă să vă zic sau să las o oază de spaţiu nepîngărit să îşi trăiască agonia… Trist e că nu-i departe, vesel e că ajungi cu SUV-ul după ce-ai îmbrobodit vreo legumă blondă pe scaunul din dreapta de pe la Sinaia sau Predeal. Hm, derulăm înapoi, ce naiba să cauţi cu SUV-ul în pustietate, unde maneaua sau tehno-ul sînt bruiate supărător de fîşîitul vulpii prin bălării şi zborul razant al berzelor cu acoperişul maşinii. Nu vreau să spun de unde începe drumul, ci doar de unde începe peisajul de Alpi: Poiana Mărului.
Chiolhanul Ancuţei
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Mar 2009 | 0 comentarii
Puţin "împinge tava" pică bine după ce ai împins sacoşele de firmă o zi întreagă prin mall. Şi asta mai ales dacă, din postura de piţipoancă atinsă de criză, nu ai reuşit să-ţi cumperi decît un pachet de Marlboro mărimea 37, pe verde, care se asortează foarte bine la cutia de chibrituri primită cadou de 8 Martie.
La Chocolat nu te faci de cacao
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Feb 2009 | 0 comentarii
Înainte de a trece la prezentarea localului de azi, un avertisment pentru toţi proprietarii de restaurante: aveţi grijă, s-ar putea să vă treacă pragul un balaoacheş cu figură de lăutar ungur. O să-l recunoaşteţi după aparatul de fotografiat. Sau chiar după fotograful care vine să-i facă poze.
Paradisul şniţelelor
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Feb 2009 | 0 comentarii
Nu am mai fost de cîţiva ani buni la Die Deutsche Kneipe, unul dintre restaurantele bucureştene cu specific nemţesc. Aveam în amintire un local plăcut, fără pretenţii mari, cu atmosferă caldă, cu bere nemţească la draft, bere pe care nu o găseşti în alte părţi (nefiltrată, de pildă!).
În Dorobanţi, în Dorobanţi, la masă printre figuranţi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | 0 comentarii
În zona străzii Paris, vizavi de magazinul Olivier & Co (cele mai tari uleiuri de măsline şi oţeturi balsamice) se află Don Cafe, un local nou deschis, în aceeaşi familie de proprietari cu restaurantul Arcade. Fiind pe colţ şi avînd geamuri mari, de tip acvariu, pe ambele străzi, e locul ideal unde să te duci ca să se ştie că nu vrei să fii văzut!
Classic, adică sslab
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Ian 2009 | 0 comentarii
Probabil că, atunci cînd au proiectat localul Classico, undeva în Băneasa, lîngă un fel de universitate (BioTerra), patronii (sau patronul) nu s-au (nu s-a) gîndit că va veni criza. Aşa că localul e proiectat di granda, cu un salon mare, cu altul mai mititel şi cu o terasă foarte mare.
Peştişorul de aur coclit din Durankulak
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Ian 2009 | 2 comentarii
Înţeleg din mai multe surse, adică din mai multe guri, că ultima modă în materie de fiţă culinară pe litoralul Mării Negre – sau ultima fiţă în materie de modă culinară – este să iei masa la restaurantătă din Bulgaria.
Mîncarăm o pizză bună, auzişi? Fu bună!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 07 Ian 2009 | 0 comentarii
"Vă plăcu mîncarea? Fu bună pizza?", zice ospătarul amabil şi, dacă ai auzi doar conversaţia asta, ai crede că te afli undeva la o pizzerie din Craiova. Dar nu e aşa, întrebarea ne-a fost pusă în cea mai neaoşă oltenească într-un restaurant ita­lienesc din New York, Tramonti (364 W 46th St Manhattan, NY 10036), undeva pe celebra porţiune numită Res­taurant Row.
Bun de ţipar
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Dec 2008 | 0 comentarii
Dacă lucraţi în învăţământ şi grevele vă vor aduce în ianuarie în faţa Palatului Parlamentului, me­rită să daţi o fugă până la restaurantul japonez despre care vă scriu aici. Nu ştiu dacă să mâncaţi, având în vedere preţurile; dar mă­car să faceţi o comparaţie cu sco­rurile la cartofi din piaţă.
Să nu gulaş pe mîine ce poţi hali azi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Dec 2008 | 0 comentarii
Printre zecile de restaurante turceşti, arăbeşti, chinezeşti sau tradiţionale, ca să nu mai vor­besc de cele care au o bu­cătărie cu specific internaţional, există în centrul Bucureştiului un mic restaurant cu specific ardelenesc. Undeva în Pasajul Villacrosse, chiar lîngă Valea Re­gilor, găseşti un local cu cîteva mese care arată mai mult a boltă sătească sau hai, cel mult, a bar.
Cine-a scos hanul în drum, ăla chiar a fost nebun
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Dec 2008 | 0 comentarii
N-am mai ajuns să ştiu cum e mîncarea de la Hanul An­cu­ţei din Mall Vitan, fiindcă am în­ghiţit numai „Muie“ şi „Futu-ţi morţii mă-tii“. Totul a început duminică. Eram liniştit. Îmi dusesem copilul la film, îmi scrisesem articolele, aveam bani în buzunar, proiecte de viitor, un zîmbet pe buze.
Localul bălan Ana are ciorbă. Proastă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Nov 2008 | 0 comentarii
De obicei, cînd plecăm din redacţie cu gîndul de a mînca de prînz, mergem ori la una dintre cele două cantine din zonă, ori la restaurantul Vilacrosse, din centrul vechi. Nu ştiu cum s-a făcut că într-o miercuri oarecare am intrat la restaurantul Ana Rustic...
Premiul Oscar pentru Papa
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Nov 2008 | 2 comentarii
Sînt destule locuri & localuri în Iaşi astfel încît să nu se ducă pe apa Bahluiului faima de cetate moldavă a gospodăriei pe care Iaşiul o are, mai ales pentru cei care aleg acest oraş ca destinaţie a delegaţiei lor.
R3 Pub, un pariu cîştigat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Oct 2008 | 0 comentarii
În general, în cantine se mă­nîncă bine; sau, mă rog, raportul preţ-cantitate e bun. Problema cantinelor este că se închid prea devreme.
La Arad miroase a peşte
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Oct 2008 | 0 comentarii
Dacă ţi se năzare să treci prin Arad în extrasezon, cînd se închide expoziţia de nesfîrşite bulane de pe ştrand (cu cel mai dens conglomerat de bikinei de dincolo de Mamaia), merită să o apuci pe calea Retro.
Puii de urs nu prea au carne pe ei
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Oct 2008 | 0 comentarii
Nimic nu te irită mai mult în­tr-un restaurant ca momentul în care, după ce ai plătit o grămadă de bani, la sfîrşit nu te gîndeşti decît unde să te duci mai repede să mănînci ceva, ca să te saturi.
Piccolo Mondo si Grande Nesimtirea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Sep 2008 | 0 comentarii
Piccolo Mondo si Grande Nesimtirea
Incep sa cred ca cel mai bine ar fi pentru un restaurant arabesc daca ar angaja chelneri germani. Nu stiu daca ar gasi pe cineva disponibil, dar la acest Piccolo Mondo ar trebui angajati nu doar bucatari, ci si profesori de bune maniere. Ca chelneri nu au. Inca de la intrare.
Moare Vama, bine-mi pare. Pe aproape am o floare
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Sep 2008 | 0 comentarii
Deja, în Vamă, bate vîntul schimbării. E primul an în care am marcat o slăbire a valului de turişti. Stufstock-ul a fost o jale continuă. Mulţi dintre cei care ridică noi construcţii nasoale simt că s-ar putea să-şi fi băgat banii în investiţii riscante. Treaba lor. Ha-ha-ha-ha! Eu am o alternativă.
Restaurantul din strîmtoare
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Ian 2008 | 0 comentarii
Bucătăria siciliană, spun sicilienii, e diferită de cea din restul Italiei. Şi trebuie să-i crezi, dacă nu vrei să ajungi la dis­cu­ţii prea înflăcărate. Iar ca să te con­vingi că e aşa, nu ai decît să intri în restaurantele pe care scrie cucina siciliana sau cucina casalinga. Ultimul termen, nu vă gîndiţi la prostii, s-ar traduce prin „ca la mama acasă“.
Foamea domnului Lăzărescu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Ian 2008 | 0 comentarii
Ţin minte ca acuma că, în clasa a şaptea, imediat după Revoluţie, cînd începuseră să apară şi chestii mai deocheate pe tarabele de presă, toţi colegii din clasă ne-am adunat în jurul lui Voicu Adrian, care adusese o revistă cu horoscoape în care se vorbea şi despre viaţa sexuală.
Sardinia
14 Iun 2007  |  Grig Bute | 0 comentarii
Sardinia
Sardinia este a doua mare insula a Mediteranei (dupa Sicilia). A fost mult timp un fel de terra incognita pentru turisti, datorita saraciei si felului de a fi al locuitorilor (banuitori ca toti muntenii). Dupa ce valul de bani a lovit insula (cam de pe la sfarsitul anilor 80), Sardinia a devenit un paradis turistic: investitorii au schimbat din temelii o stare de lucruri care dura nu de mult, doar de vreo sapte mii de ani. No, ca uitam: insula a fost locuita dintotdeauna (ma rog, de cand a ajuns si specia noastra in Europa), iar prin epoca de bronz (cam acum 3.500 de ani) oamenii s-au pus pe treaba si au constituit o civilizatie proprie, una dintre cele mai misterioase ale lumii. Au construit zeci de mii de Nuraghe, niste turnuri conice de piatra despre care nimeni nu stie la ce serveau. Bine, acum servesc turistilor sa se traga cu ele-n poze, da’ parca ma bate gandul ca nu de asta s-au muncit oamenii aia sa le faca!
Mardale - 17 martie 2010
Editia tiparita (pagina 1)
   17 Mar 2010

Vezi editia din:

Cabina de vot

Cum credeţi că se va numi partidul format de grupul independenţilor din Parlament?

 
Academia Catavencu on Facebook
e-Catavencu
Prelungire Abonament
Click aici pentru un tur Gratuit

© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de