Steaua – cea mai tristă echipă din lume

Steaua este cea mai iubită echipă de fotbal din România. Asta e clar. Resorturile acestei iubiri care, în mod absolut nefiresc, se revarsă pestilenţial din cele mai ascunse colţuri ale Moldovei, Olteniei, Dobrogei şi Ardealului spre superbul cartier Ghencea din Bucureşti, rămîn inexplicabile. Autenticitatea ei este şi ea îndoielnică. Nici nu nu mi-am propus, însă, să explic fenomenul care, după o jumătate de oră petrecută pe orice site de sport care permite comentariile, devine incontestabil chiar şi pentru novici: steliştii sînt mulţi. O să remarc doar una din consecinţele nefericite ale acestei majorităţi.

M-am dus la ultimul Steaua – Dinamo în calitate de spectator neutru care vrea să ia bătaie Steaua. Am avut o revelaţie: în istoria tulbure a acestui neam nu a existat niciodată o adunătură de oameni mai reprezentativă pentru patria noastră decît tribuna a doua de pe stadionul Ghencea. Dacă vrei să pleci din România şi nu găseşti suficiente motive pentru care să o faci, du-te la un meci de acasă al Stelei. Mergi la sigur. Atît de la sigur încît îţi poţi cumpăra biletul de avion înainte de biletul la meci. 

Moldoveni simpli la minte cu cămăşi înflorate de plastic, olteni negri la ten cu pantofi cu toc lăcuiţi, ardeleni care abia acum au descoperit încălţămintea cu şiret, cocalari bucureşteni cu treninguri în culori ţipătoare şi freze oxigenate, doamne cu fulare roş-albastre la gît cărora pe orice alt stadion le-ai cere doi pumni de seminţe. Pînă şi un congolez cu piercing în scrot care şi-a trăit întreaga viaţă în pădurea ecuatorială ar fi uimit de fauna incredibil de diversificată concentrată pe o moviliţă de zece metri înălţime şi o sută lungime pe care nişte comunişti au pus scaune.

Manifestările spectatorilor stelişti nu sînt la fel de eterogene. Uniformizarea echipei rezultată din dispariţia aproape totală a fotbaliştilor a atras cu sine uniformizarea reacţiilor publicului. Steaua e o echipă tristă, iar suporterii ei sînt mai mereu încrîncenaţi. În general, microbistul trece drept un personaj hîtru. Cunosc oameni care se duc la meciuri doar ca să mai audă glume. Nu şi la ale Stelei, însă. În cele 90 de minute de fotbal mediocru veţi auzi numai înjurături urîte şi plate, rostite printre dinţi, încurajări exasperate şi huiduieli nemiloase adresate, de obicei, adversarilor sau arbitrilor. Foarte rar propriei echipe, căci suporterul Stelei a început să semene nu numai cu echipa, ci şi cu patronul. Echipa lor e cea mai bună, deci nu poate fi învinsă decît prin nedreptăţi strigătoare la cer sau pur şi simplu prin ghinioane nemaivăzute.

Lipsa de umor a suporterului stelist a fost evidentă prin minutul 80 al derby-ului de duminică, cînd galeria Stelei a afişat un banner. Ce credeţi că s-a chinuit un om (sau poate mai mulţi) să scrie cu litere de-o şchioapă pe o pînză uriaşă, cam de doi metri lăţime şi vreo şapte lungime? Nu vă speriaţi. Nu vă pun să ghiciţi. Scria, simplu şi la obiect: “Să vă luăm nevestele în pulă”. O dorinţă sinceră venită din partea unor băieţi care la fotbal au renunţat de mult. 

Post edit: în urma unei decizii de ultimă oră, terenul Stelei a fost suspendat pentru două etape după meciul cu Dinamo. Cum incidente prea grave nu au existat, presupun că Liga a început să sancţioneze prostul gust.

Taguri: opinie Steaua forbal