Lucescu jr.: "Pînă şi soţia mea a început să-mi dea indicaţii" (VIDEO)

A fost portar, dar mulţi cîrcotaşi îl ştiu tot de “băiatul lui tata”. Ca jucător la Sportul, şi-a dedicat reuşitele anti-steliştilor din ţară. Ca antrenor al Rapidului, s-a remarcat printr-un sfert de finală în Cupa UEFA şi printr-un deget mijlociu arătat lui Copos în direct la televizor, după un meci cîştigat. Acum, la 40 de ani, Răzvan Lucescu este antrenorul echipei naţionale de fotbal, aceeaşi pe care tatăl său a antrenat-o acum aproape treizeci de ani. 


"Întotdeauna am avut parte de contestări din cauză că eram băiatul lui Mircea Lucescu"

Rep: De v-aţi făcut portar?
Răzvan Lucescu: Am avut mai multe discuţii atunci cînd eram copil cu taică-miu legate de viitorul meu sportiv. Şi el îmi spunea că n-ar fi bine să încerc o carieră de jucător pentru că el a fost unul dintre fotbaliştii buni ai României şi lumea n-ar avea răbdare şi-ar pretinde imediat de la mine ceea ce el a realizat într-o carieră. A încercat să mă îndrume către tenis. Mie nu mi-a plăcut deloc şi eram tot timpul cu ochii către terenurile de fotbal. În final, am ajuns la acest compromis – să intru în poartă. Şi mi-a plăcut. Apăram bine.

Rep: În perioada junioratului era o presiune mai mare asupra dumneavoastră din cauza faptului că eraţi băiatul lui Mircea Lucescu?
R.L.: Nu numai în perioada junioratului. Întotdeauna am avut parte de astfel de contestări. Fie că la şcoală obţin rezultate sau intru la examene pe pile, fie că în fotbal făceam totul că eram băiatul lui Lucescu, în relaţiile cu fetele – erau cu mine din interes pentru că aveau un anumit interes şi aşa mai departe. Deci, pe undeva am trăit cu chestia asta.

Rep: Apropo de contestări, mulţi v-au acuzat c-aţi fost un fotbalist mediocru. Cum vă împăcaţi cu părerea asta?
R.L.: Ar fi culmea să stau să mă gîndesc la ce spune unul sau altul. Nu toţi pot ajunge la nivelul maxim. Dar am participat şi în cupele europene, am şi destule prezenţe în campionatul românesc, au fost şi multe momente în care am avut succes şi rezultate bune, cu goluri puţine primite. Am fost şi vicecampion, am jucat şi finală de Cupă. Că, nu ştiu, că nu am reuşit să cîştig un Campionat European sau să fac parte din echipa naţională, asta este – nu toţi avem această posibilitate. Dar, din punctul meu de vedere, am reuşit să-mi fac un nume al meu, să muncesc şi să am satisfacţii.

Rep: În ’98, după Sportul – Steaua 1-1, aţi declarat că dedicaţi acel egal tuturor anti-steliştilor din România...
R.L.: Da.

Rep: Nutriţi aceleaşi sentimente?
R.L.: Nu, acum în nici un caz. Lucrurile au evoluat. Atunci a fost şi-un meci în care am jucat cu gîndul la tatăl meu. Tatăl meu antrena Rapidul... Pe de altă parte, în tribune vă daţi seama ce-am suportat timp de 90 de minute, pentru că stadionul era arhiplin, era un meci care putea decide la acel moment campioana. Au fost cred că 12.000 de suporteri Stelei acolo plus vreo 2000 veniţi din Giuleşti ca să ne susţină pe noi, pe Sportul... Oricum, nu a fost uşor de suportat tot ce mi-au auzit urechile pînă la sfîrşitul jocului.


"Costea trebuie să înveţe, dacă vrea să facă saltul la adevărata performanţă"

Rep: Chivu – fundaş central sau închizător?
R.L.: Fundaş central.

Rep: Rădoi – aceeaşi întrebare.
R.L.: Fundaş central.

Rep: Şi Goian ce face?
R.L.: Şi Goian este fundaş central.

Rep: Îşi găseşte Costea locul în sistemul 4-4-2?
R.L.: Da, poate fi foarte bun ca jucător de atac. Problema lu’ Costea nu asta este. Problema lu’ Costea este că are calităţi deosebite, dar îi place să facă doar o singură fază şi, atunci cînd are mingea, încearcă prea mult rezolvările individuale. Ori, la acest nivel trebuie să ştii să fii altruist, pentru că e o echipă întreagă în spatele tău care va face un efort suplimentar în cazul în care tu pierz mingea. Dar cu siguranţă că va învăţa, dacă vrea să facă saltul la adevărata performanţa.

Rep: În ciuda faptului că nu mai avem decît şanse foarte mici de calificare la Campionatul Mondial, nu s-a simţit o întinerire a lotului la meciul cu Lituania. Nu vine nimeni din urmă sau aveţi altă strategie?
R.L.: Pe tema asta se poate discuta foarte mult. Ce înseamnă o întinerire a lotului? Şi ce înseamnă o echipă tînără?

Rep: Nu ştiu, mai mulţi de la Naţionala de tineret?
R.L.: Jucătorii de la Naţionala de tineret în primul rînd trebuie să arate că au valoare şi că pot face faţă la pretenţiile unei echipe şi, în mod special, la pretenţiile echipei naţionale. Nici o echipă de tineret în lumea asta nu a avut succes. În general jucătorii tineri pot creşte mai bine avîndu-i alături pe cei cu o experienţă mai mare, de la care au ce învăţa.


"În general, echipele la care am antrenat au marcat foarte multe goluri"

Rep: La Braşov stabiliserăţi un record al celor mai puţine goluri primite, la un moment dat. Nu vă temeţi că veţi fi perceput de public ca un antrenor defensiv?
R.L.: Nu, nu. Este o greşeală. În general, echipele la care am antrenat au marcat foarte multe goluri. Pentru Braşov a fost un an de tranziţie. A venit de la un campionat mult mai modest şi au fost foarte mulţi jucători care au debutat acum. Dar noi am fost o echipă care a avut foarte multe ocazii pe meci.

Rep: Aveţi, totuşi, 22 de milioane de selecţioneri pe care trebuie să-i mulţumiţi.
R.L.: Da, pai pînă şi soţia mea a început să-mi dea indicaţii unde trebuie să joace cutare sau cutare.

Rep: Cu domnişoara Albon în ce relaţii mai sînteţi?
R.I.: Normale, nu ştiu... A fost o poveste în care am şi căzut... Pentru că era o discuţie privată. Atunci, pe teren, pe ea nu am înjurat-o. Dar era o discuţie privată la distanţă destul de mare de camere între mine şi patron. A fost aşa, o povestire mai mult sub formă de glumă. Proastă, dar aşa s-au petrecut lucrurile şi-am fost filmaţi de undeva fără să ne dăm seama că se înţelege ceea ce discutăm.

Taguri: interviu SPORT Răzvan Lucescu