Caţavencu de weekend
Zău, nu ştim ce ne-a apucat săptamîna asta. Dintr-o dată, ne-a venit cheful să muncim. Am început în forţă, prin a număra nişte poze. Fiind vorba despre femei şi maşini, chestia asta ne-a motivat să fim din ce în ce mai buni. Am continuat prin a fi băieţi deştepţi toată ziua, după cum fusese prezis în vreo două cărţi despre astre, pe care le-am citit pe veceu, în loc de horoscopul din Libertatea. Cînd am ajuns noaptea acasă, rupţi de oboseală, ne-am apucat de gătit pentru prietenele noastre, doar aşa, de amorul artei, şi asta în condiţiile în care, înainte de a ne spăla pe dinţi şi a uita să facem sex, am intrat pe mess ca să ne lăudăm cu cele 15 kile de ştiucă pe care le prinsesem la Uzlina, în pauza de masă! Culmea productivităţii: obişnuitele eseuri despre flori, filme, fete la concert, cluburi, şi sporturi de băieţi le predasem încă de dimineaţă, cu două zile înainte de termen! O fi de la vitamine?
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS











1 comentarii