Sîmbătă am fost la Bruges, oraşul belgian care e supranumit Veneţia nordului. Pluteam pe un canal, într-o barcă, şi văd deodată un afiş de concert cu Vama Veche. Nu se poate, îmi zic, formaţia Vama Veche nu mai există. Cred că am vedenii. Cine ştie ce legături mi s-au făcut în subconştient după ce inconştientul de mine a amestecat beri albe, roz, cu căpşuni, cu mere, cu flori, o întreagă botanică a berii.

Într-o franceză impecabilă (colegii mei ştiu de ce), l-am întrebat pe barcagiu dacă am trecut pe lîngă un afiş care există de-adevăratelea. „Me ui, Vama Veş, Astridpark“, zice barcagiul şi-mi arată cu degetul înspre un parc. M-am dus repede şi aproximativ drept spre locul cu pricina. La intrarea în parc, o pancartă mare: „Vama Veche“. Vreo douăzeci de rockeri erau întinşi pe iarbă, semibeţi, în faţa unei scene pe care unii îşi acordau chitarele ca să înceapă un concert. În timp ce chitarele se acordau, la boxe se puseseră şansonete franţuzeşti. Rockeri care ascultă şansonete? Asta nu mai văzusem. Într-un colţ, nişte băieţi frigeau cîrnaţi pe un grătar, iar lîngă ei nişte tineri făceau jonglerii cu bile şi popice. La un chioşc se vindeau bilete. Nu pentru concert, ci pentru cîrnaţii de pe grătar. În cîteva cuvinte, era o atmosferă cam ca la Vama Veche de la noi, dar care arăta şi a poiană unde se strîng grataragiii, de la ei. La grătarul cu cîrnaţi am găsit nişte băieţi care aveau tricouri inscripţionate cu „Vama Veche“, semn că sînt organizatorii. I-am întrebat care-i treaba, de ce se cheamă locul ăsta aşa.

„Există un loc în Romånia care se numeşte Vama Veche. Era un loc al libertăţii pe vremea dictatorului comunist Ceacescu. Noi am aflat de locul ăla, am şi fost o dată acolo, ne-a plăcut şi am decis să facem un festival cu acest nume la Bruges, care să semene cu locul din Romånia. Vin şi formaţii rock romåneşti care cîntă la Vama Veche de la noi“, îmi spune Peter Jan, între doi cîrnaţi pe care-i întoarce pe grătar. Îl întreb de ce se dau bilete.

„Biletele nu sînt pentru concert, sînt pentru cîrnaţi şi bere. Iei un bilet mai scump, ai dreptul la mai multă bere şi mai mulţi cîrnaţi.“ Le spun mîndru că eu sînt din Romånia, dintr-un oraş de lîngă localitatea Vama Veche, aia originală. Un belgian se laudă şi el că are prietenă fix din Romånia, originală, şi că s-a mutat cu el la Bruges. L-a învăţat şi pe el un pic romåneşte. Îmi face o demonstraţie de romånească în fumul de cîrnaţi belgieni, combinaţi cu şansonete franţuzeşti şi cu chitare electrice care se acordează. Nu ştiu de ce, dacă de la berile de dinainte, dacă de la cîrnaţi, de la şansonete sau de la rockeriţele cu păr blond belgian întinse pe iarbă, dar m-am emoţionat brusc cînd l-am auzit pe tip stîlcind-o pe romåneşte.

N-am rezistat şi m-am suit pe scenă, am luat microfonul şi le-am mulţumit că există, că au făcut un loc în Bruges numit Vama Veche. Era să-mi dea şi lacrimile. Poate de la fumul de cîrnaţi. Şi unor belgieni le-au dat lacrimile cînd m-au auzit. Dar cred că la ei a fost de la rîs. Puteţi să vedeţi cum arată Vama Veche de Bruges, cum un romån, adică eu, urcă pe scenă ca să urle emoţionat „Félicitations, Vama Veche! Félicitations, Vama Veche!“ pe www.catavencu.ro. Apropo, au şi ei site-ul lor: Vamaveche.be. Daţi o geană şi acolo, să vedeţi ce formaţii rock au cîntat. Eu n-am prins decît şansonetele.